stire 4“A Number. A letter. A Smile.” este un proiect al Asociaţiei Sirina, care îşi propune să dezvolte activităţi de voluntariat cu tineri şi copii din Liceul Tehnologic “Sava Brancovici” Ineu. Proiectul se încadrează într-o acţiune-cheie, mobilitatea tinerilor, finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus +.

Activităţile din cadrul proiectului vor fi realizate prin implicarea a cinci voluntari străini, din Italia, Portugalia și Germania, care vor fi găzduiţi în cadrul Serviciului European de Voluntariat timp de 8 luni, între noiembrie 2015 – iunie 2016. Voluntarii sunt tineri selectaţi de organizaţile partenere din străinătate (FOCSIV – Italia; ProAtlantico – Portugalia și AWO - Germania) care lucrează în iniţiativele de tineret, voluntariat şi implicare civică. Dezvoltarea acestui parteneriat internaţional va asigura schimbul de experienţă şi exemple de bună practică între parteneri vizând domeniul educaţional şi social, cu impact direct şi imediat în comunitatea locală din Ineu. De asemenea, acest gen de proiecte încurajează cetăţenia activă, solidaritatea şi toleranţa între tineri din diverse comunităţi ale lumii.
Motivaţia Asociaţiei Sirinia de a implementa acest proiect se bazează pe dorința să aducem schimbări positive în viața copiilor și tinerilor care provin din familii defavorizate din Ineu, care prin aceste activități vor avea posibilitatea de a schimba rutina zilelor obișnuite petrecute pe stradă, cu zile diferite în care vor învăța lucruri folositoare și benefice pentru viitorul lor.
Scopul proiectului “A Number. A Letter. A Smile.” este de a asigura acces la programe de educaţie nonformală şi a oferi o alternativă de a petrece timpul liber pentru tinerii şi copiii din Liceul Tehnologic “Sava Brancovici” Ineu, dar și efortul voluntarilor străini de a dezvolta și motiva capitalul uman existent.
Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte dezvoltarea de activităţi educaţionale adaptate la nevoile reale şi personale ale copiilor şi tinerilor din şcoală, programe care vor fi implementate de către voluntarii străini. Astfel, pe parcursul celor opt luni copiii şi tinerii vor participa la ateliere de creaţie, de învăţare a limbilor străine, de educaţie, de igienă, de sănătate şi dezvoltare personală. Un alt set de activităţi presupune realizarea de activităţi ecologice, jurnalistice, interviuri cu oameni din comunitate, promovarea comunităţii prin realizarea unui ziar local, teatru civic şi altele.
Toate aceste acţiuni sunt menite să ofere experienţă de muncă tinerilor şi copiilor, să îşi dezvolte abilităţi sociale, de comunicare, de planificare precum şi lucrul în echipă. Totodată se vor evidenția valorile fiecărei culturi în parte, necesitatea păstrării identității culturale, dar și respectul față de alte culturi, acceptarea diversității ca modalitate de cunoaștere a lumii și ca mijloc de a trăi armonios.
Asociaţia Sirinia